„Sunt mai multe aspecte aici. În primul rând, este vorba și de o creștere a răspunderii proiectantului, pentru că noi trebuie să mergem spre un sistem în care fiecare segment profesional, inclusiv pe domeniul urbanismului, trebuie să fie conștient de răspunderea pe care o are - și proiectant are o răspundere atunci când face un proiect tehnic, care ar trebui autorizat sau nu ar trebui autorizat, dar în faza de proiectare există o răspundere. Pe de altă parte, sigur, ne dorim o simplificare a procedurilor birocratice și am propus această reglementare care ține de construcții mai ușoare din punct de vedere al suprafeței, al extinderii acestora”, a explicat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Ministrul mai spune că este o simplificare care ajută pe toată lumea însă avertizează primăriile că trebuie să fie "pe fază" astfel încât: "să-și facă foarte simplu procedurile de lucru în așa fel încât, în cele 15 zile, să vadă un proiect întocmit pe o bucătărie de vară sau pe un garaj sau pe anexă de până la 20 m² și să spună dacă este nevoie de autorizație de construire și atunci sigur se merge pe autorizare de construire."